Blog

Premieră pentru șoferii din România. RCA doar cu inspecție de risc. Groupama, care a introdus sistemul, vrea să elimine frauda.

  • Din data de 5 iunie, toți șoferii care au avut o întrerupere a poliței RCA, de o zi, o săptămâna sau o lună, vor trebui să-și facă inspecția de risc pentru a obține o altă RCA de la Groupama Asigurări. Chiar dacă o astfel de măsură poate duce la îndepărtarea clienților RCA din portofoliul Groupama, compania spune că este o metodă prin care se evită un tipar de fraudă. De la introducerea, în 2017, a posibilității ca asigurarea RCA să fie încheiată și pe alte perioade decât 6 luni sau un an, asigurătorii au susținut că fraudele comise prin înscenarea unor daune au crescut.

  •  
  • Scopul măsurii luate de Groupama ar putea fi tocmai eliminarea din portofoliu a polițelor pe o lună sau două. Chiar cu riscul de a-și alunga o parte din clienți, Groupama Asigurări a introdus condiții noi pentru cei care vor să își încheie polițe RCA la această societate și nu au continuitate. Astfel, pentru cei care au avut pauză sau au uitat să își încheie RCA-ul la timp, Groupama a introdus din 5.06.2020 o cerință nouă: dacă există o întrerupere de continuitate, polița RCA se va încheia doar după inspecția de risc a mașinii, fotografierea mașinii de către un inspector de risc al asigurătorului, procedură utilizată până acum de întreaga piață doar în cazul încheierii poliței CASCO.

  • Reprezentanții Groupama ne-au răspuns: "Obiectivul nostru în ceea ce privește noul flux în procesul de emitere RCA este de a evita pe cât posibil un tipar de fraudă, pe care îl întâlnim tot mai frecvent, respectiv mutarea de comun acord a datei accidentului rutier, ulterior datei încheierii unei unei polițe RCA, în cazurile ce implică vehicule neasigurate la data reală a evenimentului. Asemenea situații sunt greu de probat odată ce polița a fost emisă, însă efectuarea unei inspecții de risc poate asigura probatoriul necesar în acest context"

  • Neîncheierea unei asigurări RCA pentru vehicul constituie contravenție, arată oficialii Groupama. Chiar dacă un autovehicul nu este folosit pentru o perioadă de timp, el poate cauza prejudicii terțelor persoane, așadar această obligație de asigurare este permanentă și continuă.

  • Nu există prevederi legislative care să excludă posibilitatea efectuării unei inspecții de risc pentru autovehicul. Dar, în ultimul Raport Sectorial, Consiliul Concurenței recomandă modificarea legislației astfel încât o asemenea inspecție de risc să devină obligatorie: "la emiterea poliței RCA să devină obligatorie prezentarea autovehiculului asigurat, nu doar a documentației aferente acestuia".

  • Încă de anul trecut, Consiliul Concurenței spunea că practica încheierii unui contract RCA pe o lună a condus la scăderea gradului de acoperire RCA și la creșterea tarifelor. Explicația constă în faptul că tot mai puțini cetățeni plătesc polița, deci costul total al reparațiilor se împarte la mai puțini indivizi, iar fiecăruia îi este atribuită o sumă mai mare.

  • Groupama: Efectuarea inspecției de risc nu reprezintă un refuz de preluare în asigurare RCA "Vom continua să emitem polițe RCA. In primul rând, această măsură a inspecției de risc va afecta un număr foarte mic de clienți, respectiv doar pe aceia care au discountinuitate în asigurarea RCA. In al doilea rând, politica Groupama Asigurări este de a genera profitabilitate pentru toate liniile de business din portofoliu, inclusiv RCA",menționează Groupama.

  • Măsura inspecției de risc în cazul asiguraților cu discontinuitate are avantajul de a îmbunătăți randamentul liniei RCA prin reducerea nivelului de fraudă și nu prin creșterea prețului poliței, în scopul absorbției acestui fenomen.

  • "Considerăm că este o măsură ce poate duce în timp la reducerea costului riscului și, implicit, la tarife mai mici față de cele actuale. In definitiv, măsura inspecției de risc nu reprezintă în nici un fel un refuz al preluării în asigurare, ci este o măsură de prevenție împotriva unor costuri ce astăzi sunt distribuite mutual asupra clienților onești", arată răspunsul oficial transmis de companie

  • În momentul de față, contractul RCA se poate încheia „pe o perioadă cuprinsă între o lună şi 12 luni, multiplu de o lună, în funcţie de opţiunea asiguratului', conform prevederilor Legii nr. 132/2017 privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă auto. S-au săturat asigurătorii de polițele RCA pe o lună?